NoutatiEvenimentePentru a III-a oară pe scena Teatrului Nottara11.11.2011Trupa de teatru „Morgana”, formată din şapte femei deţinute în cadrul Secţiei Exterioare Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, a susţinut în data de 10 noiembrie, pe scena Teatrului Nottara, spectacolul „Bacantele”, după Euripide, în regia Andrei Măjeri. Premiera spectacolului a avut loc în luna octombrie la Studioul G. Harag din cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş Bolyai (UBB), eveniment care a precedat selecţia în vederea calificării pentru participarea la „Festivalul MultiArt pentru Deţinuţi” organizat în perioada 7 – 10 noiembrie 2011, la Bucureşti. Penitenciarul Gherla, a participat şi la secţiunea film documentar al Festivalului MultiArt, cu pelicula „Tărâmul dintre gânduri”, realizată de un grup de cinci femei private de libertate în cadrul unui atelier organizat în colaborare cu Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB. http://www.youtube.com/watch?v=DnYoIl4TCEw În acest an, „Festivalul MultiArt pentru Deţinuţi” cuprinde Festivalul de Film pentru Deţinuţi, Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi – ajuns la cea de-a treia ediţie, expoziţii de fotografie şi un concert susţinut de către persoanele private de libertate din sistemul penitenciar românesc. „Festivalul MultiArt pentru Deţinuţi”, un eveniment unic în spaţiul european, este organizat de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în parteneriat cu Teatrul Nottara, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul UBB, Clubul Wings, Asociaţia ARTFusion şi Asociaţia Macaia. Acest eveniment este finanţat de către Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România şi Administraţia Fondului Cultural Naţional. „Festivalul MultiArt pentru Deţinuţi” este o invitaţie de parteneriat adresată întregii societăţi româneşti, pentru rezolvarea problemelor de reintegrare cu care se confruntă persoanele condamnate la pedepse privative de libertate. Prin realizarea unor astfel de evenimente, Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România, în parteneriat cu instituţii din sfera culturală şi socială, doreşte să contribuie la consolidarea relaţiei între comunitate şi fostele sau actualele persoane private de libertate.
|








