Noutati

Comunicate de presa



Training în penitenciar
04.05.2010

În data 04 mai 2010, ora 14.00, la sediul Penitenciarului Gherla, 46 de persoane private de libertate vor fi beneficiarii unui training cu tematica ,,Soluţii inovatoare în aplicare de sisteme de termoizolare”, susţinut de societăţile comerciale Med Lex Cons SRL şi Saint Gobain Weber România SRL.
Activitatea face parte din programul educaţional ,,Gândeşte pentru viitor”, are ca scop dezvoltarea spiritului şi abilităţilor antreprenoriale ale persoanelor aflate în detenţie şi face parte din Proiectul ,,Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie prin o mai bună educaţie, informare a societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar”.
Proiectul în valoare de aproape 5 000 000 Euro, se derulează în prezent în şase unităţi penitenciare pilot, iar în cadrul Penitenciarului Gherla pe lângă programul educaţional de anteprenoriat se mai află în curs de implementare şi un subproiect de evaluare şi îmbunătăţire a managementului instituţional, urmând ca în viitorul apropiat să fie demarate şi alte activităţi din cadrul acestui proiect.